Nici nu-mi mai aduc aminte cîte emoții, bucurii, melancolii și simple gînduri care trezesc ridicarea unui colț de gura șmecher țin în mine și-mi tot spun mereu să mai scriu azi ceva că o sa se usuce blogul meu ca frunza tomnatică... și tot nu ajung la altarul de laptop. Bine îi era înainte poetului.. de era noapte de era zi de era la cules mere sau în căruță își scotea papirusu și penița și își făcea notițe ca nu cumva să se piarda scumpete de gînd..dar eu parcă nu mă simt chiar deloc comfortabil să string maculatură și uite așa se pierde mamă de capodopere care poate m-ar ușura nițel de tot gîndul prafuit cel port cu mine. 
Am aproape 5 luni în curînd de cînd nu mai merg cu rutiera, dar conduc, de cînd dimineața mă trezesc la lucru și nu la perechi, vorbesc mai mult în engleza decît în romînă, skype-ul e ca alarma de dimineata îi bun uneori parcă nu-l vrei, vrei liniște dar totuși îți mulțumești că este că de n-ar fi el ai pierde orice legătura cu lumea, de cînd laptele american în genere nu-i așa de bun cum credeam eu în primii doi ani, nu împart aceeași pîine la masă cu ai mei, de cînd am mai CRESCUT..
Am momente uneori cînd realizez că parcă dorm, uit, uit că trebuie de trăit momentu.. dar faptul că realizez asta e un semn că totuși îs trează.
Degrabă acasă. Aici mai multe cuvinte nu trebuiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O vorbă bună