Pentru mine shopingul aici a devenit o terapie. Nu m-am atins de blog de ceva timp, de ceva timp pe care-l împărțeam între lucru,casa,lucru și iar lucru. Azi am terminat mai devreme. Manichiura nu-i făcută, patul cred că se vede strîns cum se cuvine undeva o data pe săptămînă. Cînd vine vorba de shoping.. tare mult mi-aș mai dori sa găsesc printre rafturi niște chefir cu termenul de valabilitate de 4 zile și nu de cîteva luni, legume care să miroase a legume, poamă și cireșe mai dulci și în genere lista de ingrediente în orice să fie mai scurtă cu vreo 20 de cuvinte. Pînă cînd nu mi se ridică mîna să cumpăr ardel din ălă organic de aproape 5$. Dorm mai puțin, dar în schimb cînd mă așez la masă simt că gospodina din mine naturistă încă e trează în ciuda vieții care fuge pe role.
Mîine am 2 luni de cînd n-am mai simțit mirosul de verdeață și de cînd n-am gustat farîmitură de pîine neagră. Mi-am luat un piersic și m-am așezat pe unul din scaunele de plajă din spatele casei. Adie vîntul. Rețin momentul- pentru că astai ceva rar aici. Mă înconjoară un gard din scînduri printre care se vede din cînd în cînd cite o mașină care încearcă să respecte viteza. Peste gard pe la un vecin fîlfie în aer 4 palmieri, am zis fîlfie? nu ei stau neclintiți și frumoși, că doar așa-i în America, cînd se uita cineva la tine tre să stai și zimbești, altfel te evidențiezi, ori ești terorist. A da... și încă mai departe soarele se întoarce cu spatele și alungă turiștii undeva acolo de pe plaja cu nisip de zahar.
Doamne, mii dor de gălăgia de acasă, macar pe 10 minute.
