...uffff ce dor mi-a fost de starea asta de .. de..pace zbuciumată, de oameni grăbiți spre griji, nevoi, plăceri, copii.. pe care îi privesc cu uimire, dar printre care uneori sînt și eu.. de timpul liber, de emoții încălcite, de ochii atît de adînci ai oamenilor de acasă... ce dor mi-a fost de acest pămînt.
E nedrept să spun că peste ocean am dus o viață urîtă.. diferența e că sînt doua planete diferite, două spații atît de îndepărtate una de alta.
Ce păcat că scriu abia acum, cînd emoțiile nu-s atît de proaspete.. dar totuși mi s-a împlîntat adînc în memoria ochilor acei zeci de ochi care te privesc nestingherit din camera de pînă la intrarea în avion.
Atîtea zboruri am avut pînă acum și tot continui să compar fețele oamenilor.Americanu chiar dacă-i trecut de tinerețe nu are acele gînduri și riduri pictate pe chip cum o are omul nostru încă tînăr la suflet.. fața moldovanului îi chinuită..
Numai în cursa Lisabona-Chișinău s-a găsit un deștept care să rețină zborul pentru că nu a voit să-și pună bagajele din brațe sub scaun și care s-a încordat urît atunci cînd nu i s-a mai oferit un al 5-lea pahar de vin roșu..
Ei da.. după cum sîntem deprinși, îs deprinsă și eu să spun că oricum aici e acasa, aici m-a adus mama, aici trăiesc ai mei, aici încă mai
