Miere pentru inimă

 Dintodeauna mi-a plăcut de Alicia Keys. Am trecut prin multe etape ale vieții cu piesele ei. De data aceasta noua ei capodoperă pur și simplu ma inspirăt..  la ce  nuștiu.
Ascultați și voi.

Mîncarea americană

Odată ce sînt pe loc și am o zi liberă, m-am inspirat și am început a scrie.
 Americanii sînt aproape perfecți. Dar este un NU- prea mult mănîncă, a se citi crapă. Însă îi putem și înțelege, pentru că unde nu te-ai afla prin oraș, persistă mirosul chemător de mîncare și mulțimea de fast-food-uri care-s la depărtare una de alta ca farmaciile la noi.
  Și cu toate astea de ce ? Pentru că a hrăni oamenii - în America este un business înrădăcinat puternic, și acest business îi face pe oameni obezi.
 Uneori am senzația că în loc de lapte matern ei beau Coca-Cola. Am senzația că ei în genere nu folosesc apa, ceaiurile, însă cafeaua la ei se bea începînd cel puțin de la cantitatea unei căni de ceai și în sus, pentru a îmbogăți Starbucks-ul.
 Nu neg faptu sînt și oameni care au prin magazine căruța pe jumătate cu verdețuri, artișocuri, legume și fructe, dar aceștia de obicei sînt mai puțini.
  Îmi place mult Subway-ul, deasmenea o rețea de fast-food sănătos unde se fac așa numitele sub-uri pe bază de pîine din făină mai dură.Mie îmi place cea de secară, frunză de varză piept de pui la gratar și tot felul de bunătățuri verzi.

 A mînca sănătos în America e undeva aparent mai scump. Spre exemplu un steak într-un restaurant New-Yorkez costă în jur la 30$.
 Ar fi greșit să spunem că în America toată mîncarea e de căcat. Pentru că și aici e posibil să te alimentezi sănătos și gustos. Dar asta trebuie neapărat să vrei.
 Este și aici pîine care arată ca proaspăt scoasă din cuptor, cu un miros ademenitor doar că și prețurile sînt un pic colosale.

 

 Noroc că mi-am făcut rezerve de veveriță cu brînză bulgărească de acasă. Mă mai alint. De altfel lactatele noastre aici peste ocean cel mai mult îmi lipsesc. I-am zis mamei să-mi trimită foi pentru găluște. Le fac foarte rar, dar sper și aici să pun suflet în ele ca și acasă.(cînd oi avea chef și timp desigur). A da , eram să uit totul e să vrei.

Despre..

Cînd ești pornit la drum și mai ales pe cale aeriană cu mai multe staționări și zboruri de lung metraj începi să simți încetul cu încetul diferențele, de cum e la alții și cum e la noi. Cît de curate sînt locurile unde oamenii au în obicei săptămînal o zi de Hai Moldova, cum sînt oamenii, cît de direct proporțional este atîrnarea față de clienți cu remunerarea unui angajat, cît de lung și istovitor poate fi schimbu a 5 avioane timp de o zi, ca nici după o săptămînă tu să nu te simți odihnit cum scrie în carte.
 Zborul de la noi a fost unul plăcut, zic plăcut pentru că a fost chiar de dimineață la 7, cînd are loc sacrul meu obicei de a lua micul-dejun. Și acum mă gîndesc la clatitele celea cu brînză...  Celălalt de 9 ore a încercat să fie destul de bun din acest punct de vedere. Știți ce îmi place aici peste  ocean? Sînt localuri unde  plătești 10$ și poți mînca cît încape în tine, DAR nu în asta-i pozitivu ci în faptul că mîncarea e diversă felul întîi, doi, desert ca la mama acasă. Să fie sănătos cel cui i-a venit ideea să le arate americanilor că înafară de fast-food mai există și relaxed food. Aici jos vă las cu o pată de culoare la ce-am spus mai sus.

Eu nu mă tem!

  Nu mă tem de avioane. Ba chiar le ador. Peste 3 zile am să fiu în marele lor regat. Acolo în văzduhul cerului am realizat eu după multe călătorii, vîrtejuri și tulburări.. chiar nu mai ai de ce să te temi. Ori/ori.

  Anul acesta zbor de la noi. Destul de comfortabil, neluînd în considerare politica de prețuri și de faptul că cel mai greu e să te desparți de oamenii dragi ce nu-și ascund lacrimile în ochi. De fiecare dată cînd o făceam mai tîrziu realizam că luarea rămasului bun e ca un frate a lui dejavu pe care realizezi că defapt l-ai mai simțit și tot odată parcă nici nu erai acolo cînd o făceai. De ce oare e așa de grea despărțirea?! Anul acesta voi sta mai mult ca de obicei. Noroc că există Skype-ul, pozele, vocile și inevitabil amintirile care acolo te urmăresc atît de des. Imi place priveliștea ca în palmă, îmi place deservirea plăcută a stuardezelor, îmi place mîncarea care încearcă să semene cu cea de acasă. Încearcă. Abia aștept și nu am nici o frică. Optimistă sînt și sper să vă pot scri și de pe celălalt tărîm al planetei. Anul acesta voi păși pe unul din cele mai albe nisipuri de pe planetă. Să fie oare chiar așa ?
Mă duc într-un oraș care după denumire, pe sine că mi-a fost destinat pe harta vieții. Destin.
:)  Să am un zbor ușor!