sâmbătă, 1 septembrie 2012

La stația dintre timpi

 [...] Ambii intersectau acceași stradă, el la vale, ea la deal. Apoi cu voie, fără de voie, aceleași case, aceleași paturi. I parea că era oarecum mai coaptă pentru că pe vremea războiului a trecut prin foame sufletească, tristețe învăluită în singurătate și durere pînă la oase.
  A fost oarecum grăbită pe atunci, mult prea grăbită.. îi părea probabil că acum îi acum și că pasărea din mînă poate zbura, pentru că în război a ajuns din cauza uneia care a zburat. 
 Dar păsările care sînt călătoare așa vor rămîne pe veci, la ele nu te mai întorci nici cu gîndul, ele pleacă că așa le este drumul,așa le este scris.
  Însă la ce o ajută acum oare toate toanele de cumințenie  și seriozitate  acum?!  
 I-a spus cineva odată că uneori trebuie să ai sînge rece, asta pentru ca sa nu le iei pe toate prea aproape de suflet.. ea încearcă.. undeva i se primește, dar... mai bine nu, mai bine e să fie..caldă și bună, toanele de mai sus le băgăm undeva [...]
(un fragment)
Dar ce faci cînd ai în fața ta globul, îl rotești,rotești, dar degetul nu știi unde să-l pui?

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...