Sînt multe teme pe care le ții sub limbă și aștepți momentul potrivit să le vorbești. Oare cîte lecții de viață i se dau omului, oare cîte din ele or să mai lase amprente, oare în cîți din ei și ele o să ne mai dezamăgim.
Tăcerea poate vorbi mai multe decît noi ne-am fi imaginat. Să vrei uneori nu poți strînge atîția oameni legați de trecutul tău într-o seară, (ei la întîlnirea cu absolvenții s-au strîns mai mulți), dar asta-i cu totul altă temă.
În fiecare etapă a vieții ne împiedicăm de lecții, de oameni pe care ni le dau, de experiențe.. de la care dacă îți ajunge răbdare și înțelepciune după o vreme, le iei mai ușor, le primești cu inima mai împăcată. Ai puterea de a ierta, ai puterea de ai dori acelui om răbdarea pe care ai avut-o tu atunci cînd te zbăteai între ură și ură, ai puterea să-i ceri celui de sus să-i deie un umăr cald pe care îl ai și tu alături, un umăr care te face cu timpul să uiți de toate, îți unge inima cu miere și evenimente frumoase îți arată că lucrurile pot avea și alte culori decît alb-negru.
Dezamăgirea nu e decît 2 oameni la un loc și într-un timp
Știți cei cel mai frumos din multe alte lucruri frumoase..?
Eu știu. Cel mai frumos e să fii împăcat sufletește. Asta vine greu, al naibii de greu, asta nu se învață de la cineva și nu vine deodată și în totalmente, vine cîte puțin dar gustul acestui "puțin" e unul din cel mai bun, e ca un trofeu pe care tu ți-l înmînezi ție însuți, fără spectatori. Pentru că împăcarea cu tine însuți te face să fii împăcat cu lucrurile care ți se întîmplă sau care ți s-au întîmplat. Să le accepți și să le lași să zboare în drumul lor.
Și doar așa e mult mai ușor să treci cu privirea înainte lecția de mîine sau ..cea de ieri.
P.S. O piesă atît de prăfuită și veche.. dar care potolește atît de bine.
