Mucegai pe suflet

 Degrabă va veni altă stare de renaștere în sulfet..știu precis, dar dacă aș lua să o recapitulez de pe acum..eu știu precis
că nimic..
uite nimic..
mai altfel spus  nimic nu învelește doi oameni buni într-o peliculă de ură mucegai, mucegai care se extinde mai repede decît ochiul nostru și-ar închipui, în cea mai grețoasă și oribilă stare, te mănîncă pur și simplu pe dinăuntru ca un cîine turbat și flămînd, îți coase ochii, îți paralizează inima și îți pune în comă totală memoria, amintirile plăcute făcîndu-ți găuri adînci în suflet.. fie unde o fi el .. cum am mai spus nimic absolut decît Tăcerea ta
Tăcerea unui om. Tăcerea nu la locul ei.
 Cîte sorți ar fi salvate, cîte prietenii, cîte familii ar trăi în pace poate nu fericire, dar în pace sufletească ..dacă și-ar vorbi mai des.
 Dacă și-ar lua inima în dinți, dacă ar putea ieși din starea asta teribilă de muțenie și ar avea curaj să spună exact ceea ce simt.. chiar dacă doare dincolo de oase.
 Dacă oamenii nu-și vorbesc.. și aici mă refer la lucruri sufletești, dacă oamenii nu se descarcă, devin niște arici... pe care chiar nu ai ce sa-i întrebi..pentru că știi exact că la orice fraza în contradictoriu va împunge cel mai dureros posibil și doar cîteva vorbe îți vor părea ca lava de vulcan fierbinți............și toate astea numai pentru că odată.. într-o răscruce, într-o greutate, ambianță.... nu și-au  vorbit.

 Și eu..pot să enumăr pe degetele de la o mînă oameni buni pe care nu i-am pierdut pentru că cică nu era locul lor în viața mea..băgamiaș picioru în toate statusurile/huiatusurile cu care oamenii își ung sufletul, ci pur și simplu din cauza că nu am avut curajul să mă dezbrac sufletește, să pun toate lucrurile la locul lor la timpul potrivit.
  Pentru că dacă acest timp potrivit trece, devine mai greu, aproape imposibil, dar nu și imposibil.