Nu mă tem de avioane. Ba chiar le ador. Peste 3 zile am să fiu în marele lor regat. Acolo în văzduhul cerului am realizat eu după multe călătorii, vîrtejuri și tulburări.. chiar nu mai ai de ce să te temi. Ori/ori.
Anul acesta zbor de la noi. Destul de comfortabil, neluînd în considerare politica de prețuri și de faptul că cel mai greu e să te desparți de oamenii dragi ce nu-și ascund lacrimile în ochi. De fiecare dată cînd o făceam mai tîrziu realizam că luarea rămasului bun e ca un frate a lui dejavu pe care realizezi că defapt l-ai mai simțit și tot odată parcă nici nu erai acolo cînd o făceai. De ce oare e așa de grea despărțirea?! Anul acesta voi sta mai mult ca de obicei. Noroc că există Skype-ul, pozele, vocile și inevitabil amintirile care acolo te urmăresc atît de des. Imi place priveliștea ca în palmă, îmi place deservirea plăcută a stuardezelor, îmi place mîncarea care încearcă să semene cu cea de acasă. Încearcă. Abia aștept și nu am nici o frică. Optimistă sînt și sper să vă pot scri și de pe celălalt tărîm al planetei. Anul acesta voi păși pe unul din cele mai albe nisipuri de pe planetă. Să fie oare chiar așa ?
Mă duc într-un oraș care după denumire, pe sine că mi-a fost destinat pe harta vieții. Destin.
:) Să am un zbor ușor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O vorbă bună