Amețită.Amețită de loc, de oameni, de nuștiu, de bani, de timpul pe care mai că nu-l am și-l dau cu împrumutul. Cele aproape15 ore în picioare mă fac să mă pierd pe mine însumi și să mă regăsesc pe cea noua din mine. Cea noua am spus?! nuștiu cîte furtuni au trecut, undeva în suflet credeam eu că rămîn la fel, aceeași, dar nu. Eu mă schimb enorm de mult, doar poate pentru un timp, dar aceste schimbări îmi lasă semne pe suflet și pe trup. Uneori nu mai înțeleg unde în măsa mă fugăresc.. acolo unde alții au ajuns, dar unii nici nu visează. Uneori îmi aduc aminte de casă ca de trecut. S-au poate asta de la oboseală. Mai sigur că da. Ce bine că am suflet aici undeva în mine care simte orice amintire și o trece uneori prea prin suflet în loc so treacă pe alături. De ce uneori e atît de greu să înțelegi că ai crescut și că iată greutățile de acum îți clădesc pietricică cu pietricică încrederea în tine că TU POȚI TOTUL, LE POȚI FACE PE TOATE. Poate mai bine decît alții, poate nu, dar în felul tău. Îmi trebuie o aspirină ca să mă trezesc sau poate asta-i defapt trezirea?! Eu pot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O vorbă bună