Mulțumesc.. Partea I

  Americanii nu au atîtea sărbători ca și europenii, însă feeria asta de sărbătoare și atașamentul față de tradiții la ei e de admirat. A 4-a joie din noiembrie anual își sărbătoresc Ziua Recunoștinței / Thanksgiving Day. Zi în care se mulțumește pentru recolta anului care pleacă, zi în care oamenii dragi se strîng în sînul familie la masa cu curcan umplut, cartofi piure și plăcintă de dovleac.

  Eu nu sărbătoresc o astfel de zi. Însă venirile și plecările mele de vreo 2 ani pe 3-4 luni peste ocean m-au făcut să-mi doresc astfel de sărbători din tot adîncul sufletului.
  E ca un narcotic starea asta pentru mine, atmosfera cînd toți sînt pe acasă, mama gătește ceva gustos, eu și sora o ajutăm. Mirosul de caldură, binedispunere și pace domină fiecare colțișor al casei. Vinul cu care tata este pe cinste să se mîndrească și gălăgia care uneori este atît de plăcută. Toate astea sînt pe placul și sufletul meu. Cred că nu-i deajuns o zi în an. Nu că ar fi nevoie de un Thanksgiving în fiecare sezon ci o stare de mulțumire pe care să o avem în noi mereu. Să mulțumim celor care fac totul, ceva sau chiar mici nimicuri pentru noi.
   Să mulțumim vînzătoarei care în ciuda îmbulzelii ne-a deservit plăcut, șoferului care a reușit să spună un cu plăcere  în ciuda traficului, să mulțumim atunci cînd cineva ne-a oferit cel puțin zîmbetul într-un sezon atît de întirziat.